Dacă ar fi să aibă loc un alt eveniment de genul celui care s-a întâmplat acum 12800 de ani, pot spune cu încredere absolută că civilizaţia noastră nu ar supravieţui.
Savanţii care încearcă să investigheze posibilitatea ca în trecut să se fi produs un cataclism devin deseori ţinta unor atacuri vicioase din partea colegilor lor.
Mamuţii, mastodonţii, tigrul cu dinţi sabie, leneşii uriaşi, toate acele creaturi au trăit în această lume până acum 12800 de ani, când au dispărut peste noapte, printr-o schimbare foarte rapidă, radicală.
― ― ―
Jurnalist britanic şi autor al mai multor cărţi de mare succes, printre care se numără: "Semnul și sigiliul", "Amprentele zeilor" sau "America odinioară: cheia către civilizația pierdută a Pământului", Graham Hancock s-a făcut remarcat prin teorii neconvenţionale care implică civilizaţii antice, monumente din piatră şi megaliţi, date astronomice din trecut şi stări de conştiinţă modificată.
Ceea ce urmează este doar o parte dintr-un interviu mai lung pe care Graham Hancock l-a acordat lui Brian Rose de la London Real.
Graham Hancock: Între tratarea istoriei şi în particular a preistoriei există o diferenţă, deoarece istoria se bazează, în primul rând, pe documente scrise, iar preistoria pe obiecte şi artefacte care sunt dezgropate, scoase la suprafaţă. Am început să înţeleg cât de ideologică este abordarea acestora. Când am de-a face cu academicieni, arheologi sau sceptici de profesie, de orice fel, de fapt am de-a face cu oameni care au deja o poziţie ideologică şi acea poziţie ideologică se confruntă cu poziţia pe care eu o am. Ceea ce încerci să faci într-un război ideologic este să-ţi distrugi oponentul, într-un mod corect sau prin mijloace murdare. Aceasta m-a ajutat să înţeleg că în privinţa trecutului nostru există un război ideologic.
De exemplu, extincţia speciilor de animale la o scara largă, extincţie care a avut loc la sfârşitul epocii glaciare. Ceea ce ei numesc megafaună: mamuţii, mastodonţii, tigrul cu dinţi sabie, leneşii uriaşi, toate acele creaturi au trăit în această lume până acum 12800 de ani, când au dispărut peste noapte, printr-o schimbare foarte rapidă, radicală.
Dintr-un anumit motiv, curentul principal al ideologiei nu agreează cataclismele, nu ia în considerare evenimentele cataclismice şi nici rolul lor în istoria omenirii. Căutând o modalitate care să explice dispariţia megafaunei, alegerea naturală a curentului principal din arheologie este aceea de a susţine că dispariţia megafaunei ar fi rezultatul acţiunilor prădătorilor umani şi că toate acele animale ar fi dispărut pentru că au fost vânate de oameni.
Dintr-o dată ni se cere să ne imaginăm un grup de vânători-culegători atât de eficienţi şi atât de nemiloşi încât, în câteva luni, şterg de pe faţa Pământului întreaga megafaună, cum a fost, de exemplu, cea din America de Nord. Nu cunosc nicio comunitate de vânători-culegători care să se comporte aşa. Ei îşi respectă prada, împart acelaşi mediu cu animalele, depind de ele, nu le şterg pe toate de pe faţa Pământului. Ceea ce le poate face să dispară, aproape peste noapte, este impactul cu o cometă uriaşă, care topeşte gheţurile, provocând inundaţii uriaşe peste America de Nord.
În studiul preistoriei s-a conturat tendinţa de a păstra trecutul frumos şi calm, exact cum este în prezent. Există chiar şi un cuvânt pentru asta: uniformismul şi o doctrină potrivit căreia lucrurile s-ar fi desfăşurat în trecut, în mare măsură, în acelaşi fel în care le vedem desfăşurându-se şi astăzi. Prin urmare, dacă nu avem niciun cataclism uriaş care să se întâmple acum pe Pământ, înseamnă că nu a existat niciun fel de cataclism nici în trecut.
Da, ştim despre dinozauri, dar extincţia lor a fost cauzată de un asteroid în urmă cu 65 de milioane de ani. Cu siguranţă, în istoria omenirii nu a existat aşa ceva. Astfel de evenimente au avut loc doar în trecutul foarte îndepărtat. Ca rezultat, savanţii care încearcă să investigheze posibilitatea ca în trecut să se fi produs un cataclism devin deseori ţinta unor atacuri vicioase din partea colegilor lor. Este ca şi cum nici nu ar trebui să ne gândim la astfel de lucruri. Nu cred că este o cenzură planificată şi premeditată. Cred că este modul de gândire al indivizilor cărora noi le-am încredinţat interpretarea istoriei noastre. Este un mod de gândire pe care cataclismele îl tulbură. De aceea, fie conştient sau subconştient, acest mod de gândire nu vrea ca ele să se fi întâmplat şi caută alte motive care să explice de ce lucrurile sunt aşa cum sunt.
Reporter: Este important să spui asta, pentru că în mintea ta nu există ideea de conspiraţie. Pentru ei este doar o tendinţa naturală de a se feri de aceste teorii. De asemenea, păstrarea situaţiei existente menţine totuşi totul aşa cum trebuie să fie. Îi ţine în aceleaşi locuri de muncă, păstrează instituţiile în viaţă şi, de aceea, ei se simt în mod natural inconfortabil şi opun rezistenţă atunci când se confruntă cu teorii noi.
Graham Hancock: Este adevărat. În noua mea carte există două exemple clasice care arată că arheologia merge pe un drum complet greşit. În primul rând, este vorba despre aşa-numita teorie a vânatului excesiv, conform căreia populaţia nemiloasă de vânători-culegători ar fi contribuit la dispariţia megafaunei. A doua teorie a dominat arheologia americană timp de 50 de ani, promovând ideea că a existat cândva o cultură pe care arheologii au numit-o cultura Clovis. Nu ştim cum se numeau ei înşişi, dar arheologii i-au pus numele Clovis, deoarece situl clasic era situat în apropierea oraşului Clovis, în New Mexico, într-un loc numit Blackwater Draw. Se pare că, pentru a-şi procura berea, arheologii erau nevoiţi să meargă până la Clovis, aşa că au numit-o cultura Clovis.
În America de Nord nu există dovezi care să demonstreze existenţa culturii Clovis înainte de perioada care începe în urmă cu 13600 de ani. Înfloreşte aproximativ 800 de ani şi, în urma cu 12800 de ani, dispare complet. Timp de 50 de ani, poziţia arheologiei a fost aceea că primele fiinţe umane care au intrat în America au fost Clovis şi că nicio fiinţa umană nu a intrat în America înainte de perioada care a început în urmă cu 13600 de ani. Sunt aceiaşi arheologi care m-au numit, în mod repetat, om de pseudoştiinţă sau pseudoarheolog, doar pentru că sugeram alte posibilităţi.
Dar, iată ce găsim în jurul anului 2010 şi după aceea. Cultura Clovis nu a fost nicidecum prima, iar dovezile sunt copleşitoare. Nu numai că nu a fost prima, dar perioadele de început sunt din ce în ce mai îndepărtate, de la 25000 de ani, la 35000 de ani şi la 50000 de ani. Ca parte a cercetărilor mele pentru carte, am mers la Muzeul de Istorie Naturală din San Diego pentru a-i lua un interviu lui Tom Desmarais, doctor, şef paleontolog. Motivul pentru care am mers să-l întâlnesc a fost lucrarea extraordinară pe care tocmai o publicase în aprilie 2017. În respectiva lucrare el documenta prezenţa umană în America de Nord în urmă cu aproximativ 130000 de ani, o prezenţă de zece ori mai veche decât cultura Clovis.
Toţi arheologii recunosc în prezent, Clovis a fost o greşeală. Au greşit. Complet greşit. În America au existat fiinţe umane cu mult timp înaintea perioadei Clovis. Dar, ceea ce ei nu comentează, este rezultatul acestei greşeli - carierele care au fost ruinate. Este vorba despre oameni ca Jacques Cinq-Mars, care a excavat peşterile Bluefish din Yukon şi şi-a văzut cariera literalmente sfâşiată de colegii lui, doar pentru că a susţinut că în America au existat oameni în urmă cu 25000 de ani. Fondul său de cercetare a fost retras, nu a mai putut continua decât pe cont propriu şi, deşi avea dreptate, nimeni nu l-a mai sprijinit. Şi asta se întâmplă mereu.
Acelor arheologi care spun că Hancock este un om de pseudoştiinţă le răspund: ia staţi puţin, voi sunteţi oameni de pseudoştiinţă, voi ne-aţi vândut Clovis timp de 50 de ani, voi aţi retras finanţarea unor cercetători care ar fi putut expune minciuna mai devreme. Nu ar fi trebuit să lăsaţi acele lucruri să se întâmple. Nu este corect. Nu ar trebui să fie aşa.
Arheologii nu ar trebui să se limiteze la o perspectivă fixă şi fermă asupra trecutului. Pentru că ştim atât de puţin despre trecutul nostru, ei ar trebui să spună mereu că poziţia lor este una provizorie şi că sunt deschişi şi către alte posibilităţi. Dacă ei nu spun asta, noile posibilităţi vor veni şi îi vor lovi cât de curând. Este exact ceea ce s-a întâmplat cu Clovis.
Clovis nu este o chestiune măruntă. Dacă în America au trăit fiinţe umane timp de 130000 de ani, în loc de 13000 de ani, de ce există mai mult de 100000 de ani la care arheologii pur şi simplu nu s-au uitat, datorită ideii lor preconcepute că nu ar fi nimic de găsit. De fapt, au existat păreri care s-au împotrivit ideii de a continua săpăturile sub nivelurile Clovis. Straturile arheologice sunt ca straturile unui tort, pe mai multe nivele, iar punctul de vedere dominant a insistat să nu se risipească fondurile de cercetare pentru săpături sub nivelul Clovis, deoarece înainte de Clovis nu a existat nimic. Ce idioţenie! Cât de ridicol! Arheologi ca Albert Goodyear, care au riscat şi au săpat mai adânc în situl Topper, în Carolina de Sud, au gâsit urme umane vechi de zeci de mii de ani.
Cred că avem de-a face cu o disciplină ideologică şi mai cred, având în vedere ceea ce ea susţine şi pretinde, că ar trebui pusă sub semnul provizoratului. Ar trebui să nu mai existe atâta dispreţ faţa de oamenii care iau în considerare şi alte posibilităţi, deoarece este util să fie luate în considerare şi alte posibilităţi, chiar dacă sunt greşite. Ştiinţa nu ar trebui să fie niciodată închisă într-un canal îngust şi nu ar trebui să se spună că nimic nu poate fi supus investigaţiei, dacă se situează în afara limitelor acelui canal. Este într-adevăr o greşeală.
Reporter: Am fost surprins că ai ales America pentru această carte...
Graham Hancock: America este atât de interesantă pentru că cele două Americi, America de Nord şi America de Sud, reprezintă un continent gigantic, extrem de bogat în resurse, exact acel gen de loc în care o civilizaţie poate să apară. Apoi a venit epoca de gheaţă şi America a fost izolată de restul lumii timp îndelungat. Totuşi, incredibil de bogată în resurse. În prezent noi ştim că au existat fiinţe umane acolo încă de acum 130000 de ani. Mai ştim că arheologii nu s-au uitat la ceea ce făceau.
Este timpul să întrebăm ce se petrecea în Americi în acea perioadă. Din nou, este nevoie de mai multă umilinţă din partea arheologilor. Cât de mult au cercetat ei cu adevărat civilizaţia din valea fluviului Mississippi? În carte i-am acordat un rol important. Celebrele situri: Cahokia şi Poverty Point sau siturile din Ohio, Highbank şi Newark sunt uluitoare. Structuri mari de pămant, geometrice, artificiale, absolut uimitoare.
Problema este că în secolele 18, 19 şi 20 s-au produs mari distrugeri ale acestor monumente străvechi, la o scară largă. S-a considerat că ele nu merită păstrate. Nevoile agriculturii şi ale industriei erau mult mai importante. Ceea ce putem spune despre monumentele care se mai aflau pe la 1700 în valea fluviului Mississippi este că în jur de 90% dintre acestea au dispărut, acum nu mai sunt acolo. Prin urmare, atunci când arheologii desenează concluziile lor cu privire la această cultură, ei schiţează doar o fracţie infimă, ceea ce întâmplător a mai rămas din multitudinea de monumente distruse.
Atunci când arheologii vin cu idei preconcepute despre ce fel de cultură ar trebui să fie aceasta, vedem o altă formă de cenzură care se aşează peste trecut. Ar trebui să lăsăm trecutul să vorbească de la sine.
Reporter: Au fost acţiuni umane de distrugere. Oamenii nu s-au gândit la consecinţe?
Graham Hancock: În primul rând, lucrurile s-au schimbat. Trăim azi într-o lume diferită. America din secolele 18 şi 19 se afla într-o perioadă de expansiune agresivă către vest, ceea ce a implicat ocuparea pământului locuitorilor indigeni. Atunci când ai de gând să iei milioane de hectare şi alte lucruri de la oameni, ai nevoie de o scuză bună pentru a-ţi pune intenţiile în practică. Îi descrii ca fiind nişte sălbatici şi spui că de fapt li se face o favoare.
În carte am pus un citat care se referă la oribilul proiect din America numit Proiectul şcolilor internat (Boarding Schools Project), în care copiii nativilor americani, aproximativ 90% dintre ei, au fost îndepărtaţi fizic de propriile lor familii şi blocaţi departe, în internatele din alte state, unde erau pedepsiţi dacă purtau orice fel de îmbrăcăminte tradiţională, primeau întreaga ideologie a civilizaţiei occidentale şi erau încurajaţi să se izoleze de propriile lor rădăcini. Nu este de mirare că suntem o specie amnezică, dacă luăm bănci întregi de memorie culturală de la locuitorii indigeni din America şi le ştergem în mod deliberat...
Sursa: Inspire Discipline