NU EXISTĂ EXTRATEREŞTRI RĂI! (I)

CONCLUZIE: NU EXISTĂ EXTRATEREŞTRI RĂI! PUNCT,

OZN-urile şi Statul. Discursul pe care Dr. Carol Rosin l-a ţinut în cadrul conferinței științifice internaționale Ziegel Readings.

Aș dori să încep această prezentare trecând imediat la concluzie:
NU EXISTĂ EXTRATEREŞTRI RĂI! PUNCT.

Am avut marele privilegiu de a lucra cot la cot cu regretatul Dr. Wernher von Braun, la Fairchild Industries, în ultimii patru ani din viața sa. Așa cum am mai spus şi în alte locuri, von Braun mi-a arătat că în viitor va fi generată o mare presiune în vederea punerii bazelor pentru înarmarea spaţială. El ştia că scuza finală pentru plasarea de arme în spaţiu va fi avertizarea că suntem ameninţaţi cu un atac din spațiul cosmic, de către o formă de viață extraterestră ostilă, de care trebuie să ne protejăm. O minciună. Von Braun a numit-o "ultima carte”.

Contrar propagandei pe care o folosesc unii pentru a ne speria, vă pot spune cu toată convingerea că oamenii nu, repet, NU luptă cu extratereștrii, nici în spațiu, nici pe Pământ. De asemenea, nu au loc răpiri. De fapt, vă pot spune cu certitudine absolută, în urma asigurărilor pe care le-am primit personal de la extratereştrii înşişi, ei sunt gata să aterizeze, dacă sunt invitați, pentru a ne împărtăși ceea ce știu şi pentru a ne ajuta să supraviețuim efectelor negative ale propriilor noastre acţiuni ofensatoare cu care ne-am atacat planeta mamă. Au arătat ce sunt capabili să facă. Ne pot închide rachetele, fără arme. Pur și simplu, nu au intenția de a ne face rău sau de a ne înrobi, așa cum ar dori unii să credem. Se naşte, desigur, întrebarea: care este scopul celor care încearcă să insufle frică în inimile noastre?

Scopul lor, desigur, este să ne facă să ne temem. Acesta este întotdeauna scopul celor care profită de pe urma războiului și a conflictelor: să ne facă să ne temem. Marele scriitor american George Orwell a spus odată: "Orice război, când vine sau înainte de a veni, nu este prezentat ca un război, ci ca un act de autoapărare împotriva unui maniac ucigaş”.

Nu vor interveni pentru a ne salva. Dacă oamenii declanșează o bombă nucleară cu intenția de a face rău sau dacă punem arme în spațiul cosmic, vor pleca. Ei observă oamenii de mai mulţi ani şi nu înţeleg de ce unii dintre noi trăim în lumină, în timp ce alții predică războiul și distrugerea.

Ei provin din alte locații din univers și funcționează în dimensiuni. Ei nu trăiesc în interiorul acestui Pământ, așa cum par unii să creadă. S-au întâlnit cu milioane de oameni și ne-au avertizat cu privire la pericolul pe care îl prezintă armele nucleare și celelalte amenințări la adresa umanității. Ei nu sunt o amenințare pentru umanitate sau pentru mediul nostru. Ei sunt aici și pot veni mai mulți dacă sunt invitați. Vor veni acolo unde vor putea ajunge și ateriza fără a fi doborâți. Ei știu cum să se materializeze și să se dematerializeze, ştiu cum să supraviețuiască și să parcurgă distanțe enorme. Au învățat cum să-şi folosească mintea / conștiința. Sunt reali. OZN-urile sunt reale. Armele Pământului sunt ineficiente împotriva lor. Au arătat că pot închide rachetele noastre - fără arme. Toate acestea fac parte din mesajul și conștientizarea pe care ei spun că omenirea este pregatită acum să le primească. Dar știu, de asemenea, că ego-urile multor oameni sunt blocate în diferite sisteme de credință. În mod clar, din orice motiv, este posibil ca unii dintre noi să nu fie gata să accepte această realitate.

Pe de altă parte, tot mai mulți oameni se deschid către o frecvență mai înaltă a conștiinței și, din această cauză, este posibil ca omenirea să poată evolua în timp, pentru a se salva de la dispariție. Este posibil! Din păcate, ne place sau nu, dacă nu dezvoltăm rapid o conștiință a păcii, dacă vom continua pe drumul pe care îl parcurgem, există indicii puternice că specia noastră umană nu va supraviețui mai mult de aproximativ zece ani. După cum mi-a spus un ET, "Nu există garanții din cauza ego-ului uMan”.

Suntem, aşadar, la o răscruce de drumuri. Mă rog ca toţi cei care vă aflaţi aici să înțelegeţi că, la această răscruce de drumuri, în acest moment critic: un drum duce la cooperarea pașnică cu acele entități, care sunt aici pentru a ne ajuta, în timp ce celălalt drum duce la război și moarte catastrofală.

Acestea sunt mesaje pe care vi le-am adus de la extratereştri vii, reali. Recunosc cu această ocazie, pentru prima dată în public, că am fost vizitată de extratereştri. Una dintre întâlniri a avut loc în Phoenix, Arizona, cu doar câțiva ani în urmă. Eram acolo pentru a ține un discurs la o conferință. În camera de hotel eram eu şi Dr. Robert Zanger, un psiholog foarte respectat. Venise să stăm de vorbă, deoarece avea cunoştinţă de faptul că fondasem Institutul pentru securitate și cooperare în spațiul cosmic. Era îngrijorat de faptul că panica ar putea deveni un fenomen larg răspândit, dacă și atunci când o cultură extraterestră s-ar manifesta pe Pământ. El credea că ar fi o idee bună să înființeze centre de consiliere, pentru a ajuta oamenii speriați de un astfel de eveniment.

Vizitatorii noștri au intrat prin zid! Au stat aproximativ o oră și jumătate, timp în care am vorbit cu ei și am primit răspunsurile lor. Toată această interacțiune s-a manifestat telepatic. Mi-au dat asigurări absolute că nu sunt ostili, niciunul dintre ei, și că sunt aici doar pentru a ne încuraja să alegem drumul corect care ne conduce spre pace. De asemenea, am fost la bordul uneia dintre ambarcațiunile lor. Și, alături de aproximativ 80 de alți martori, am văzut un OZN masiv zburând încet, foarte jos și foarte aproape.

Unele declarații pe care le-am făcut de-a lungul anilor au fost mesaje împărtășite de frații și surorile noastre din spațiul cosmic. Nu am dezvăluit niciodată până acum sursa acestor informații. Extratereştrii mi-au spus să nu vorbesc până cănd nu mă asigur că este momentul și locul potrivit și că mă adresez persoanelor potrivite.

(continuarea în partea a doua)