NU EXISTĂ EXTRATEREŞTRI RĂI! (II)

TRATATUL PRIVIND PREVENIREA AMPLASĂRII ARMELOR ÎN SPAŢIUL COSMIC,

OZN-urile şi Statul. Discursul pe care Dr. Carol Rosin l-a ţinut în cadrul conferinței științifice internaționale Ziegel Readings.

Tratatul privind prevenirea amplasării armelor în spațiul cosmic!

Titlul prezentării mele de astăzi este "OZN-urile și STATUL”. Este un titlu de o importanță vitală, deoarece se referă la impactul pe care OZN-urile îl pot avea, și îl vor avea, asupra STATULUI, asupra fiecărei țări, precum și asupra "stării” tuturor ființelor vii, asupra mediului nostru înconjurător și asupra planetei noastre.

Dar mai întâi aş dori să profit de această ocazie pentru a-i mulțumi atât lui Alexander Semyonov, președintele Asociației "Ecologia Necunoscutului”, cât și profesorului Timur Timerbulatov, președintele grupului KONTI, pentru oportunitatea extraordinară pe care mi-au oferit-o, aceea de a vorbi în acest prezidiu, la Ziegel Readings, azi, 3 decembrie 2017. Aș dori să îi mulțumesc şi președintelui Vladimir Putin pentru apelul său continuu la menținerea păcii în spațiul cosmic şi pentru încurajarea cooperării internaționale, prin Tratatul care stabileşte reguli clare, potrivit cărora nicio națiune nu poate introduce arme în spaţiu, deoarece ar schimba pentru totdeauna dinamica actuală şi ne-ar împinge pe calea întunecată a confruntării și a violenței. Este vorba despre Tratatul privind prevenirea amplasării armelor în spațiul cosmic, care, după ce veți auzi observațiile mele, sper că va ajunge rapid la toți liderii mondiali. După ce va fi semnat, va deveni o lege mondială obligatorie. Acesta este un pas esențial.

După patru decenii de muncă în această arenă, trebuie să mărturisesc: în ziua în care am primit invitația, plănuiam să mă retrag. Renunțasem. M-am concentrat atâția ani asupra acestui lucru, zi și noapte. Nimic din ceea ce am făcut, la această răscruce de drumuri, nu ne-a schimbat calea. Suntem din ce în ce mai aproape de propria noastră dispariție, a umanităţii, de pe această frumoasă planetă. Cu alte cuvinte, deoarece suntem manipulați de cei care profită și / sau de cei ale căror acțiuni şi credințe se bazează pe minciuni, ne confruntăm cu tot mai multe suferințe și distrugeri. În fiecare zi. Jocul părea terminat!

Dar am citit apoi biografiile incredibile ale lui Alex și Timur. Am citit şi alte câteva lucrări strălucite care au fost prezentate aici în trecut. Cei care le-au prezentat raportează fapte reale, cu o gândire, viziune și cu idei importante legate de problema spaţială şi de cea a OZN-urilor.

În Statele Unite există multe grupuri formate în jurul fenomenului OZN, în arenele programelor spațiale secrete, ale teoriilor conspirației, ale ufologiei şi ale exopoliticii. Punctul de vedere al acestor grupuri se îndreaptă către nevoia noastră de a lupta sau de a ne apăra împotriva unei "amenințări străine malefice”. Vă pot spune că am lucrat într-o industrie în care astfel de povești sunt create în scopul obținerii de voturi pentru bugete mai mari, pentru arme mai multe și mai bune... adesea sub masca necesității de a produce noi tehnologii. Există un sistem de credințe în forme de viaţă extraterestre malefice, un curent subteran, uneori ascuns, ridicol, care se răspândește. M-am adresat câtorva organizatori de conferințe OZN de acest fel şi la niciunul nu am găsit susținere pentru pacea în spațiu cu civilizaţiile extraterestre. În Statele Unite, oamenii sunt adesea învățați să urască și să se teamă. Ceea ce predomină în jurul oricărei probleme legate de evoluţia conştiinţei noastre şi de modul în care conştientizăm realitatea OZN este violența, dezinformarea, distragerea atenției, discreditarea și minciuna. De obicei nu abordez această problemă. Mă concentrez pe Tratat și pe cooperarea în spațiu. Dar este timpul!

Cei care predică războiul și teama ne mai spun că avem nevoie de arme spațiale pentru a ne proteja țara de națiunile ostile, prima fiind, în mod natural, Rusia. China. Sau, acum, Coreea de Nord. De câte identificări ale următorilor și următorilor așa-ziși dușmani aţi avut parte... Întrucât mă aflu aici pentru a dezvălui public diverse comportamente "demonizate” pe care le-am observat, voi mărturisi, de asemenea, că eu și soțul meu l-am votat pe președintele Donald Trump. L-am votat pentru un singur motiv. În timpul campaniei sale pentru alegerile prezidențiale a spus: "Nu ar fi mai bine să fii prieten cu Rusia decât cu dușmanii?" Și pentru că a spus asta, el este denigrat, iar oamenii din jurul său sunt acum cercetați pentru o posibilă colaborare cu această țară, cu Rusia.

Impactul OZN-urilor asupra statelor, țărilor, asupra fiecărei vieţi și asupra mediului înconjurător este foarte important şi trebuie abordat cu toată seriozitatea, deoarece poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor noastre şi ne poate asigura supravieţuirea. Desigur, în majoritatea cercurilor şi, semnificativ, în mass-media, în afară de a picta ființe verzi sau de a face glume pe seama realităţii OZN-urilor, această problemă nu este luată în serios. Descopăr cu tristeţe, în calitate de educator, că mulți dintre cei din eșaloanele superioare ale complexului guvernamental de informații militare şi industriale din SUA sunt inculţi. Ceea ce este foarte rău. Ori neagă realitatea extraterestră, nu cred că ea există, nici nu vor să audă de aşa ceva; ori îşi pierd curajul, crezând cu teamă că OZN-urile rele vin să fure, să înrobească şi să facă rău. Există prea multe sisteme de credință, prea multe interpretări și percepții. Din această cauză, oamenii nu mai ştiu cum să discearnă ceea ce este adevărat cu privire la acest fenomen şi cine sunt cei care spun adevărul. Nu există coordonatori în domeniul public, în apărare sau în arenele sociale, guvernamentale, științifice sau industriale care să susțină realitatea că NICIUNUL dintre ei nu este ostil. Dimpotrivă, toate informațiile dezvăluite, desecretizate sunt în general împachetate în scenarii extraterestre malefice. Eu nu le acord nicio atenție. Este mult mai importantă căutarea celor care susțin cercetarea bazată pe fapte și aplicarea rezutatelor ei acolo unde se poate face ceva bun. Totuși, deşi sunt adesea foarte agreabili, să vorbesc cu majoritatea celor din arena OZN, pentru mine este o pierdere de timp. Pentru că avem nevoie urgentă de schimbări reale ale modului în care percepem această problemă și a modului în care acționăm asupra ei. CHIAR ACUM!

(continuarea în partea a treia)