Ce ar fi daca... Nassim Haramein ar avea dreptate? Partea a sasea: Legea scalara pentru organizarea materiei

Ce ar fi daca... Nassim Haramein ar avea dreptate? Partea a sasea: Legea scalara pentru organizarea materiei

Ce ar fi daca... Nassim Haramein ar avea dreptate? Partea a sasea: Vacuumul, vidul nu este gol,

Forte fundamentale, energia vacuum-ului, lipsa masei... Gaura neagra din inima atomului. Descoperirea care revolutioneaza fizica (din NEXUS MAGAZINE FRANCE, nr. 89, noiembrie-decembrie 2013)

"Ce ar fi daca... Nassim Haramein ar avea dreptate?", de Marc Mistiaen - Partea a sasea



Cum se obtine o masa a protonului de 10 la puterea 14 grame?

Daca luam ca raza Schwarzschild valoarea precedenta a razei unui proton, de 1,32 fm (un femtometru este egal cu 10 la puterea -15 metri), obtinem un proton gaura neagra cu masa 8,85 x 10 la puterea 14 grame (masa Schwarzschild, numita si masa holografica a protonului). Aceasta masa holografica este, de asemenea, in concordanta cu restul masei estimate a universului. Tabelul de mai sus arata ca protonul gaura neagra se aliniaza pe dreapta maselor, spre deosebire de masa protonului masurata in laborator (10 la puterea -24 grame).

Prima notiune care trebuie inteleasa bine este vidul, vacuumul. In primul rand, in interiorul materiei exista foarte mult vid. Simplificand, marimea unui atom este de aproximativ 10 la puterea -10 metri, adica o zecime dintr-o milionime dintr-un milimetru. Nucleul unui atom are cam 10 la puterea -15 metri, ceea ce il face de o suta de mii de ori mai mic decat atomul insusi. Volumul nucleului (dimensiune la puterea a treia) este de un cvadrilion de ori mai mic decat cel al atomului. Prin urmare, volumul atomului este vid in proportie de cel putin 99,999%! Intr-adevar, materia este alcatuita din spatiu vid, din moment ce exista goluri uriase intre diferitele nuclee ale atomilor uniti intre ei pentru a forma molecule. Un exemplu, pentru a intelege mai bine: daca s-ar mari nucleul unui atom pana la dimensiunea unei sfere cu diametrul de un metru, electronii s-ar afla la 50 de kilometri distanta de acesta. Daca doi atomi ar fi impreuna, cele doua nuclee ar fi la o distanta de 100 de kilometri unul de celalalt... Doua sfere cu diametrul de un metru la 100 de kilometri una de cealalta! Prin urmare, vacuumul este omniprezent, fie ca se afla in interiorul materiei sau in afara ei.

A doua notiune: vacuumul, vidul nu este gol. El contine energie sub forma de fluctuatii, de vibratii. Aceasta energie este gigantica, deoarece densitatea fluctuatiilor vacuumului la nivel cuantic, numita densitatea Planck, este de 5,16 x 10 la puterea 93 g/cm cub. Imaginati-va cifra 1 urmata de 93 de zerouri in contul bancar!

Legea scalara pentru organizarea materiei ia in considerare masa in functie de raza

Cand luam dimensiunile diferitelor corpuri din univers, mai precis masa si raza fiecaruia dintre ele, obtinem pe grafic o linie dreapta. Masa Planck, cea mai mica valoare din univers, este punctul de plecare, din stanga, iar masa Universului este punctul de sosire, de sus, in dreapta. Pe aceasta linie gasim Pamantul, Soarele, Galaxiile, Pulsarii, Quasarii... dar nu si protonul standard ci, mai degraba, protonul Schwarzschild. Cand incercam sa punem protonul standard, el cade sub linie, in timp ce protonul gaura neagra se afla pe linie. Asta ne arata ca universul este organizat matematic, de la infinit de mare, pana la infinit de mic.


Ce ar fi daca... Nassim Haramein ar avea dreptate? Partea a sasea: Vacuumul, vidul nu este gol,

Max Planck si dezvoltarea mecanicii cuantice

Dezvoltarea mecanicii cuantice a inceput in 1894, odata cu munca de pionierat a lui Max Planck, care a studiat problema radiatiei emise de corpurile negre. In fizica, se considera ca un corp negru este un corp care absoarbe radiatia electromagnetica, oricare ar fi frecventa sau incidenta acesteia. Un astfel de obiect, in echilibru termic, va emite insa radiatie electromagnetica. Apare astfel o problema majora: spectrul radiatiei electromagnetice a unui corp negru emite energie infinita in regiunea ultravioleta a spectrului, numita catastrofa ultravioleta.

La acea vreme, Planck a sustinut punctul de vedere potrivit caruia lumina pe care radiatia o emite exista doar in numere intregi. Intreaga cantitate de energie sare continuu de la o valoare la alta, creand un pachet de energie mai degraba cuantificat, decat continuu si infinit. Cu alte cuvinte, Planck a emis ipoteza conform careia cantitatea de energie pe care o unda o poate schimba cu materia este granulata. Rezultatele sale teoretice si-au dovedit valabilitatea atunci cand el a prezis valoarea experimentala corecta pentru spectrul unui corp negru si a rezolvat in mod natural catastrofa ultravioleta.

Legea lui Planck ne spune ca energia electromagnetica poate fi emisa numai in pachete de energie distincte, proportional cu frecventa. Datorita rezultatelor mai precise pe care le-a obtinut ulterior in mod experimental, el a putut sa stabilesca parametrii, cunoscuti sub numele de constantele Planck, rezultat al unui set de masuratori care reprezinta momentul cinetic sau lungimea de unda a pachetului de energie initial. Ideea a fost considerata absurda pana cand Einstein a aplicat-o efectului fotoelectric, descriind lumina ca fiind o particula, care avea sa fie mai tarziu numita foton. Max Planck a primit in cele din urma Premiul Nobel, in 1918, pentru contributia sa la intelegerea acestui efect, contributie care a consolidat revolutia cuantica.

Max Planck si-a extins in 1899 concluziile asupra unitatilor sale fundamentale, cunoscute acum ca unitati Planck. Cantitatile Planck sunt unitati naturale, fara concepte arbitrare, bazate pe constantele fundamentale ale fizicii. De exemplu, timpul Planck este definit ca fiind timpul necesar pentru un foton (un pachet de energie) sa acopere o lungime Planck. Prin urmare, lungimea Planck este lungimea minima a campului electromagnetic sau, daca vreti, cea mai mica vibratie posibila a radiatiei electromagnetice. Este important de remarcat ca teoria initiala a corpurilor negre a fost construita cu mult timp inainte de conceptualizarea si descoperirea gaurilor negre, care sunt, ele insele, corpuri negre aproape perfecte. Aceasta ne sugereaza in mod clar ca exista cu siguranta mijloace specifice mult mai potrivite pentru a exprima forta gravitationala si masa unei gauri negre sub forma numerelor intregi distincte de pe scala cuantica. Este tocmai ceea ce ne arata Nassim Haramein!

Emisia spontana nu ar putea fi explicata prin utilizarea parametrilor mecanicii cuantice. Mecanica cuantica, pe cont propriu, nu a fost capabila sa explice acest comportament, in contextul unei teorii in care dinamicile atomului sunt cuantificate, nu insa si campul electromagnetic. (Atunci cand primele calcule au fost facute, nu s-a descoperit nici-o probabilitate pentru emisiile spontane).

A fost necesara generalizarea mecanicii cuantice, pe de o parte, pentru a lua in considerare emisiile spontane si alte dinamici observate in lumea cuantica si, pe de alta parte, pentru a gasi un mijloc care sa permita legarea relativitatii speciale de scala cuantica. Mecanica cuantica trebuia sa-si extinda cadrul pentru a intelege campurile electromagnetice ca pe niste moduri cuantificate de oscilatii aflate in fiecare punct din spatiu. Aceasta a condus la dezvoltarea teoriei campului cuantic, lansata de Paul Dirac la inceputul anilor 1920, impreuna cu ecuatia lui, care, de atunci, a devenit celebra.

Pe scurt, teoria campului cuantic descrie spatiul ca si cum acesta ar fi umplut cu pachete neconectate, distincte, granulate, de energie si de unde. In 1913, Albert Einstein si Otto Stern au stabilit ca vidul cuantic (structura spațiu-timp pe scara cuantica) demonstreaza excitatii majore, chiar si la o temperatura de zero absolut (n.n. - 0 Kelvin sau −273,15 °C, pe scara Celsius), fluctuatii energetice care si-au castigat numele de "Energia Punctului Zero".

(continuarea in partea a saptea)