Pot spune că am început foarte devreme, pe la vârsta de 7-8 ani, odată cu primele întrebări pe care mi le-am pus cu privire la realitate. Mi se părea ciudat să văd că oamenii se simt confortabil cu faptul că se află aici, că sunt conştienţi, ca văd realitatea. Nu înţelegeam lipsa lor de interes în a-şi pune întrebări fundamentale despre ceea ce se întâmplă, despre prezenţa noastră în acest loc şi cum se face că suntem conştienţi. Părea că oamenii au apărut în această viaţă, pe această planetă, şi au început să se comporte exact ca ceilalţi, fără să se întrebe ce este viaţa pe care o trăim.
La şcoală am avut dificultăţi. Mi-a fost greu. Pe lângă chestiuni care mi se păreau bizare, în acele şcoli am avut parte de abuzuri şi mi-a fost foarte greu să mă integrez. Abuzuri ale profesorilor, ale elevilor... de aceea m-am izolat. Tot ceea ce ne rămâne într-o astfel de izolare este natura, iar în natură mă simţeam acceptat, mă simţeam confortabil, mă simţeam prezent. Era ca şi cum ceva mă susţinea şi mă iubea. Atunci când priveam natura, îi vedeam structura, organizarea, vedeam un echilibru incredibil. Atunci am intuit că în spaţiu, deşi nu se vede, se află ceva necunoscut.
Am avut primele cursuri de geometrie, de fizică, de chimie şi toate celelalte. Apoi am ajuns să înţeleg bine sistemul academic. Aveam probleme la şcoală şi peste tot, devenisem puţin alergic la ideea de universitate şi nu doream să mi se spună ce este fizica. Doream să învăţ, dar ceea ce mă interesa era felul în care voiam eu să o interpretez, fără să fiu influenţat. De aceea am decis să studiez independent.
Practicam sportul de foarte mult timp, schiam, eram ghid montan. Seara, la sfârşit de săptămână şi ori de câte ori puteam, studiam fizica. Am studiat, la modul cel mai profund, timp de 5 ani, într-o camionetă, complet izolat. Am studiat singur. Am colaborat şi cu alţi fizicieni care m-au ajutat să înţeleg unele părţi din fizică şi mai ales acele domenii ale matematicii pe care încă nu le dezvoltasem. În felul acesta am învăţat tot ceea ce ştiu şi, după 30 de ani de studii, am ajuns la concluzia că este nevoie de un câmp structurat pentru a crea materia.
Nu am desfăşurat activitatea mea de cercetare pentru a obţine un doctorat, pentru a găsi ceva de lucru, pentru a preda cursuri sau pentru alte chestiuni care să mă distragă, ci doar pentru a înţelege adevărul despre univers, despre realitate, despre propria mea conştiinţa, cine sunt eu şi toate celelalte. Eram complet liber să studiez fizica şi, în acelaşi timp, arheologia, chimia, biologia. Eram complet liber să văd legăturile dintre ele, legături pe care cei mai mulţi oameni nu le pot vedea, deoarece nu le studiază împreună, limitându-se la o fizică fragmentată.
Vedeţi, nu este totul rău, în fizică au fost dezvoltate lucruri foarte bune. Trebuie să le acordăm atenţie. Eu am folosit multe date care erau deja acolo. La începutul fizicii moderne, personaje ca Max Planck, Einstein, Paul Dirac, au făcut lucruri minunate. Problema fundamentală apare atunci când gândim că aceasta este fizica, cealalta este biologia, o alta este chimia. La fel stau lucrurile în privinţa conştiinţei, a spiritualului... fără nicio legatură între ele. Chiar şi atunci când este vorba de un singur domeniu, cel al fizicii, una este cea cuantică, alta este cea cosmologică, aceasta este despre stele, cealaltă despre galaxii. Studiem totul separat, în timp ce universul probabil că nu face asemenea distincţii.
Universul nu se ocupă aici cu fizica şi după aceea acolo cu biologia, ca şi cum ar fi ceva complet diferit. Aceeaşi situaţie în privinţa conştiinţei, parcă ar fi complet diferită, fără nicio conexiune. Nici atomii nu apar ca fiind conectaţi la univers, deşi universul este alcătuit din atomi. Este evident că lucrurile mari sunt făcute din lucrurile mici şi că ele sunt conectate. Dacă lucrurile mari sunt făcute din lucrurile mici şi între ele se află conştiinţa, există oameni, planete, sori, atunci totul este interconectat, biologia trebuie conectată cu fizica etc. Este clar că atunci când materia se organizează până la nivele suficient de elevate, sistemul care a organizat respectiva entitate poate deveni conştient de sine însuşi. Este clar că este un sistem negentropic.
În ceea ce priveşte biologia, vedem doar fenomenele care se organizează, nu şi fenomenele care se dezorganizează. Aceasta contrazice teoriile din fizică potrivit cărora totul este întâmplător, totul se dezorganizează etc. Totuşi, este evident, dacă fenomenele se dezorganizează, la un moment dat ele au fost organizate. Nu putem vedea dezorganizare fără organizare. Sunt aspecte pe care o fizică a organizării încă nu le-a explorat.
În această privinţă, am găsit dovezi şi concepte care arată că organizarea provine dintr-un câmp de informaţie, prezent pretutindeni, care creează un retur de informaţie ca în ecuaţiile fractale, generând posibilitatea atingerii într-un mod foarte rapid a unor niveluri mari de organizare.
Susţineţi că materia, în cea mai mare parte, este formată din vacuum şi că structura vacuumului este în realitate plină de energie. Cum să înţelegem vacuumul, dacă nu îl putem percepe?
Materia este alcatuită în proporţie de 99,99999% din spaţiu vid. Lucrurile pe care le atingem sunt "ceva" doar în proporţie de 0,00001% şi acel "ceva" este un câmp electrostatic, puţină energie în spaţiu. Există ecuaţii care arată foarte clar şi foarte precis că atomii nu sunt altceva decât spaţiu organizat, energie în spaţiul organizat.
Acest câmp din spaţiu a fost numit cândva eter. Mari fizicieni deținători ai premiului Nobel se întorc la conceptul de eter. Ei au înţeles că renunţarea la conceptul de eter nu a fost o idee bună. Einstein a încercat să îl readucă în atenţie, fără să reuşească. De fapt, ecuaţiile cuantice arată că vidul este extrem de plin de energie, iar numerele sunt extrem de mari.
Voi explica puţin. Între mine şi dumneavoastră există câmpuri electromagnetice: lumina vizibilă, infraroşul, microunde, undele radio etc. Dacă luăm un mic cristal şi îl acordăm pe frecvenţa potrivită, vom auzi emisiunea radiofonică. Toate acestea se află în spaţiu, între mine şi dumneavoastră, deşi avem impresia că spaţiul este vid.
În fizica cuantică, dacă încercăm să vedem până la ce frecvenţe putem ajunge, observăm că lungimile de undă sunt din ce în ce mai scurte. Cu cât undele sunt mai scurte, cu atât există mai multă energie, pentru că există din ce în ce mai multe oscilaţii într-o regiune din spaţiu. Mergem astfel până la lungimea Planck, care este de miliarde şi miliarde de ori mai mică decât un atom. La nivel cuantic, când calculăm câtă energie există în câmpurile electromagnetice din structura spaţiului, obţinem numere imposibile. Într-un centimetru cub de spaţiu obţinem numere mai mari decât masa universului.
Chiar şi în fizica standard se ştie că vacuumul nu este vid. La telefonul mobilul aveţi semnal. El recepţionează unde electromagnetice prin care puteţi comunica sau puteţi naviga pe internet etc., dar nu puteţi vedea undele, nici nu le puteţi simţi. Singura dovadă că undele sunt acolo este faptul ca mobilul dumneavoastră funcţionează. Totuşi, nu există niciun telefon mobil care să utilizeze frecvenţa specifică lungimilor de undă Planck, unde extrem de mici, de miliarde de ori mai mici decât atomul.
Nu există nicio referinţă care să arate ce se întamplă la nivelul Planck, un nivel care este în general ignorat. Numerele sunt foarte mari. Când au descoperit toate acestea, în urmă cu aproape 100 de ani, au spus că este o energie care nu are nimic de a face cu materia şi că trebuie să o ignorăm. Este exact ceea ce au făcut. Este exact ceea ce i-au învăţat pe studenţi în general, chiar şi pe cei cu doctorate în fizică. Nu li s-a predat şi nu au avut niciun curs despre energia vidului.
Foarte recent, în 2017, un mare fizician, Frank Wilczek, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, a susţinut o conferinţă numită "Materialitatea vidului". Din punctul meu de vedere, "Materialitatea vidului" este una dintre cele mai importante prezentări în domeniul fizicii din ultima sută de ani. El afirmă că nu ar fi trebuit niciodată să înlăturăm conceptul de eter şi că Einstein s-a înşelat. Trebuie să ai tupeu să spui asta. Einstein a încercat să-l recupereze, dar nu a reuşit să-i convingă pe ceilalţi să reintroducă eterul în teoriile lor. Totuşi, acum putem înţelege ceea ce un laureat al Premiului Nobel pentru Fizică ne spune în conferinţa sa - că noi suntem copiii eterului.
Cum reuşeşte vacuumul invizibil şi omniprezent să creeze materia vizibilă şi să conecteze între ele toate particulele din univers?
Cea mai bună metodă pentru înţelegerea energiei vidului este de a o vizualiza, ca şi cum am privi o apă, un fluid. Acest fluid se află peste tot. Pentru peştii din apă care nu ies niciodată din mediul lor, apa, care este pretutindeni, nu înseamnă nimic. Ei nu înţeleg că se află în apă. După aceea, imaginaţi-vă că ei pot vedea mici vârtejuri care apar în apă, mici molecule de apă care se rotesc, sute de mii de miliarde de molecule care se rotesc într-un mod coerent. Ei bine, peştele sau dumneavoastră vedeţi acolo un mic vortex, un vârtej de apă. Poate că acel vârtej este foarte mic, dar veţi observa că există ceva acolo care poate fi văzut, în timp ce nu există nimic altceva în altă parte de jur împrejur. Acela este un atom, un mic vortex care creează un efect energetic în vacuum. Veţi încerca să înţelegeţi ce este acel vortex din apă, fără să ştiţi că apa există peste tot.
În afara vârtejului de apă, care se află în apă, mai există micile vârtejuri de apă care alcătuiesc structura dumneavoastră materială, care se află tot în apă. Între toate vortexurile există schimburi de informaţie, toate sunt conectate, fără ca noi să ne dăm seama că fluidul spaţiului se află acolo. Nu vom înţelege niciodata micul vortex, pentru că el este făcut din acelaşi fluid. Voi presupune că el se află acolo separat, în timp ce eu sunt aici, şi că între noi nu există nimic. Prin urmare, cu toţii suntem separaţi, totul este separat. Nu vom înţelege.
Atunci când totuşi realizăm că totul este conectat prin intermediul spaţiului energetic superfluid, începem să înţelegem materia şi, în cele din urmă, începem să înţelegem conştiinţa, pentru că, evident, dacă există un retur de informaţie, dacă există feedback, conştiinţa înseamnă să realizăm că noi suntem noi. Este un feedback. Când ne privim în oglindă spunem: "Ah, imaginea aceasta sunt eu".
Deoarece în materie există feedback, în cele din urmă materia se organizează în sisteme din ce in ce mai complexe şi, la un moment dat, sistemul complex devine conştient de sine însuşi.
Este conştiinţa noastră conectată prin structura vacuumului la întregul univers? Cum putem demonstra aceasta? Este conştiinţa creată de creier?
Conceptul potrivit căruia creierul creează conştiinţa cred că este incorect. Sau ideea conform căreia conştiinţa se află în interiorul nostru cred, de asemenea, că este incorectă. Referitor la conştiinţă, eu nu cred că aceasta ar fi un epifenomen al creierului, aşa cum este descrisă în prezent în teoriile standard. Descărcările electrice şi schimburile de minerale dintre neuroni nu reprezintă în mod necesar conştiinţa. Vedem activitatea din creier, da, o vedem, dar aceasta nu înseamnă că ea este sursa conştiinţei. Eu cred că activitatea din creier este mai degrabă rezultatul conştiinţei, iar creierul este sistemul biologic care acţionează ca o antenă. Inima care bate, stomacul, întregul corp acţionează ca o antenă cuantică fractală. De altfel, noi utilizăm antene fractale la telefoanele mobile şi la alte aparate datorită capacităţilor lor deosebite.
Deci, corpul dumneavoastră este ca o antenă vie care se adaptează la stimuli, în funcţie de starea emoţională, ca un aparat de radio. Ştim că bătăile inimii, respiraţia, felul în care curge sângele prin vene, toate seamănă cu ritmul oscilatoriu al unei antene cristaline care captează informaţii din structura vidului.
Conştiinţa este de fapt informaţia din structura spaţiului, informaţia care animă, care organizează materia. Suntem ca o antenă într-un câmp de informaţie, ca un transmiţător care trimite şi primeşte informaţie. Captăm informaţii de la materia înconjurătoare, o reinterpretăm şi o retrimitem în vacuum prin intermediul atomilor nostri, care ne oferă din nou informaţii despre materia din jurul nostru. Prin urmare, există un feedback de informaţii care creează realitatea noastră.
Informaţia nu se pierde atunci când materia se dezorganizează. Din fizică ştim că informaţia nu se poate pierde. De aceea, ideea de suflet care continuă sau chestiuni de genul acesta încep să aibă sens.
Care este natura spaţiului şi a timpului pe care le experimentăm în această realitate? Cum putem defini timpul?
Pentru spaţiu-timp există o problemă. În primul rând, conceptul include timpul. Dar ce este timpul? Are universul un timp care face tic-tac, tic-tac, undeva? Ştiţi că timpul este un concept al omului şi nu în mod necesar al universului. Dacă universul este infinit, infinit de mare, infinit de mic, conceptul de timp nu există. Există doar conceptul de spaţiu. Informaţiile din structura spaţiului sunt înregistrate consecutiv, una dupa alta, ceea ce ne dă impresia de timp.
Fără memorie nu există timp. De exemplu, dacă nu v-aţi aminti un moment anterior, dacă nu aţi avea memorie, nu aţi avea niciun concept de timp. De aceea, într-una dintre lucrările mele despre biofizică şi conştiinţă am afirmat că structura spaţio-temporară este o reţea de spaţiu-memorie, pentru că memoria este timpul.
Memoria nu este ceva situat în capul omului, ci este informaţia din structura spaţiului în care sistemele se mişca şi se organizează. Dacă informaţiile sunt salvate în spaţiu, vă puteţi imagina că oamenii ar putea avea acces la informaţii non-locale. Pentru că suntem făcuţi din acelaşi spaţiu. Fiind făcuţi din această memorie, din acest spaţiu, întreaga informaţie din întreaga structură este prezentă în interiorul nostru.
Am demonstrat în ecuaţii că întreaga informaţie din univers se regăseşte într-un proton. Deoarece suntem alcătuiţi din protoni, putem accesa informaţii care sunt non-locale. Astfel de exemple sunt persoanele care pot vedea locuri pe care nu le-au mai vizitat niciodată sau zone de pe cealaltă parte a planetei, de unde accesează informaţii. La fel, cei care pot influenţa sănătatea altor persoane.
Aţi arătat că existenţa energiei din vacuum era cunoscută de civilizaţiile antice. De asemenea, ar putea fi utilizată în viitor această energie pentru noi tehnologii?
În primul rând, civilizaţia noastră a reuşit să înţeleagă că vacuumul nu este vid. Se ştie aceasta de mai bine de o sută de ani. Observăm că atunci când creează atomi structura vacuumului este coerentă. Când utilizăm atomii, care sunt structuri ale vacuumului, putem accesa energia vidului. În mod evident, putem vorbi de tehnologii incredibile pentru civilizaţia noastră, de posibilitatea de a extrage energie aproape infinită dintr-un centimetru cub de spaţiu şi de posibilitatea de a crea o curbură în structura vidului pentru controlul gravitaţiei. Controlul gravitaţiei permite capacitatea de a călători prin sistemul nostru solar, prin galaxia noastră, prin întregul univers.
Se pot dezvolta lucruri incredibile. Pentru că suntem făcuţi din vacuum, durata vieţii poate fi schimbată fundamental, dezorganizarea celulelor noastre fiind de fapt o dezorganizare a vacuumului. Dacă am începe să facem inginerie în vacuum şi am fi capabili să îl controlăm, am putea face lucruri pe care nici nu ni le putem imagina astăzi, inclusiv crearea de materie direct din vacuum. Conceptul de replicator din Star Trek devine astfel posibil.
Conceptul de vacuum plin a fost cunoscut în trecut de multe civilizaţii. Majoritatea marilor civilizaţii au avut conceptul de prana, mana sau chi etc., despre care spuneau că se află peste tot, în tot şi în toate. După cum ştiţi, conceptul de Dumnezeu reprezintă acelaşi lucru. Când ne întrebăm ce este Dumnezeu, răspunsul este în general acelaşi. Dumnezeu se află peste tot, în tot şi în toate, cunoaşte tot etc. Iată o bună descriere a câmpului de informaţie din vacuum.
Pe planeta noastră există multe dovezi ale existenţei unor civilizaţii avansate care au dispărut datorită unor mari cataclisme. Scrierile antice amintesc despre o creştere teribilă a nivelului apelor mărilor care au acoperit pământul, dar şi despre civilizaţii care au existat pe planeta noastră înaintea acelui potop. Ele puteau face tot felul de lucruri deosebite, puteau zbura şi puteau construi monumente. Vechile construcţii pot fi văzute şi astăzi în multe locuri. Civilizaţiile care au urmat au găsit monumentele şi statuile şi şi-au pus numele lor pe ele. Monumentele şi artefactele descoperite aproape peste tot provin de fapt de la civilizaţii mult mai vechi şi mult mai avansate.
Când privim monumentele descoperite, este evident că ceea ce spun arheologii, cum că ar fi fost făcute prin munca a sute de mii de sclavi care trageau de pietre cu nişte frânghii etc., nu poate fi adevărat. Mai nou, nu mai erau sclavi, ci fermieri care, atunci când Nilul nu se revărsa şi nu se ocupau cu agricultura, erau convinşi să participe la ridicarea unor mici piramide şi să mute, de exemplu, 2300000 de pietre masive pentru construirea a ceva extrem de precis sau, în unele cazuri, să le asambleze fără să existe cel puţin două care să aibă aceleaşi dimensiuni. În prezent, tehnologiile pe care le avem nu sunt capabile să reproducă astfel de monumente, nici statuile de peste 1000 de tone perfect proporţionate, din rocă foarte dură, adusă de foarte departe.
Primii arheologi nu au avut tehnica necesară pentru a face măsurători exacte, ceea ce este de înţeles. Ei au presupus doar că au ajuns la concluzii destul de exacte. Cu instrumentele pe care le avem acum putem observa precizia incredibilă cu care vechile monumente au fost realizate, precizie care nu poate fi reprodusă în prezent. Eu cred că sunt dovezi ale existenţei unei societaţi avansate care, cu foarte mult timp în urmă, a descoperit şi a aplicat principiile vacuumului.
Începem să desluşim o istorie complet diferită (faţă de cea predată în şcoli şi în universităţi care ne spune că mai întâi am trăit în peşteri şi abia după aceea am evoluat treptat, din ce in ce mai mult). Dacă am face un montaj de film şi am pune oamenii din peşteri alături de noi, oamenii din epoca modernă, fără să trecem prin perioadele de evoluţie, am scăpa din vedere faptul că ar fi putut exista de fapt mai multe evoluţii.
Credeţi că în prezent avem înţelepciunea şi nivelul de conştientizare necesare pentru a accesa tehnologii atât de puternice?
Cred că o civilizaţie nu poate dezvolta tehnologii mai puternice decât cele care îi permit să se autodistrugă. Vreau să spun că atâta timp cât conştiinţa şi înţelepciunea dintr-o civilizaţie nu se ridică la acelaşi nivel cu cel al tehnologiilor sale, se vor dezvolta tehnologii care în cele din urmă o vor distruge. Însă nicio specie nu este lăsată să distrugă universul. Vedem aceasta în natură. Când o specie strică echilibrul natural, natura are grijă să recreeaze echilibrul.
Am fi putut descoperi energia vidului şi am fi utilizat-o mult mai devreme, dar nu am fost pregătiţi. Suntem pregătiţi acum? Depinde de capacitatea noastră de a înţelege că suntem toţi pe aceeaşi planetă, că suntem toţi în acelaşi univers, că facem toţi parte din aceeaşi unitate şi că este mult mai bine să lucrăm împreună, să evoluăm împreună, decât să luptăm pentru resurse.
În univers există resurse infinite. Lucrând împreună putem dezvolta tehnologii care ne pot aduce energie infinită şi materialele de care avem nevoie. Universul este plin de ele. Nu este necesar să ne luptăm între noi pentru că pe planeta noastră resursele sunt limitate. Acum ştim că numai în galaxia noastră există miliarde şi miliarde de planete locuibile.
Civilizaţiile antice par să fi avut contact cu o civilizaţie mai avansată. Ele au vorbit despre un timp care va veni. De fapt, au întocmit şi calendare pentru a arăta când va veni acel timp. Au vorbit despre o perioadă, nu despre o dată precisă, ci despre o perioadă în care va avea loc "un moment de ascensiune, de transformare". Interpretările ulterioare au avut îndeosebi un caracter filosofic, ca şi cum ar fi vorba doar de o ascensiune a conştiinţei.
În ceea ce mă priveşte, după ce am studiat fizica şi vechile civilizaţii, am înţeles că ei vorbeau despre o schimbare la nivelul conştiinţei, schimbare care va aduce o nouă tehnologie şi descoperirea controlului gravitaţiei. Este clar că următorul pas pentru umanitate va fi controlul gravitaţiei, tehnologie care ne va oferi literalmente capacitatea de a urca, de a ne ridica de pe suprafaţa planetei noastre, pentru a deveni o civilizaţie care trăieşte în spaţiu, care are acces la alte planete, la sistemul nostru solar, probabil la întreaga galaxie, la întregul univers. Ascensiunea umanităţii, evident, nu este doar o ascensiune a conştiinţei sau doar un concept spiritual.
Dacă obţinem capacitatea de a controla gravitaţia, putem ridica maşinile, putem îndepărta betonul, putem înlătura alte lucruri de pe planetă, oprind poluarea, iar planeta, evident, se va regenera foarte, foarte repede. De altfel, vechile civilizaţii vorbeau despre reîntoarcerea planetei noastre la starea edenică, la starea ei naturală care a existat la începutul timpului.
Tehnologia noastră, cea pe care o avem în prezent, este o oglindă, reprezintă nivel nostru actual de conştiinţă. Deoarece acest nivel al conştiinţei se schimbă, oamenii nu mai doresc neapărat, atunci când aprind lumina, să fie conectaţi la o centrală nucleară sau la ceva care arde cărbune. Deoarece conştiinţa noastră se schimbă şi ne dorim o tehnologie care să fie mai armonioasă cu mediul nostru înconjurător, ea are potenţialul să apară.
Există suficientă schimbare de conştiinţă pe planeta noastră pentru ca această tehnologie să apară, pentru a putea fi accesibilă oamenilor? Dacă oamenii, suficient de mulţi, se schimbă suficient de repede, vom ajunge acolo.
Este important ca oamenii, îndeosebi cei care sunt mai conştienţi de ceea ce se întâmplă, să nu se lase luaţi de valul teoriilor negative conform cărora guvernele şi companiile au răpit umanitatea... şi aşa mai departe. Sunt multe lucruri adevărate în aceste teorii, dar dacă ne concentrăm asupra lor, de fapt participăm la această negativitate. Este important să nu devenim ceea ce combatem. Nu putem schimba un sistem făcând acelaşi lucru pe care îl face acel sistem. Vom deveni la fel de negativi. Ajungem în acelaşi punct, nu ne ajută la nimic.
Trebuie să fim la curent cu ceea ce se întâmplă. Nu trebuie să fim ignoranţi, dar trebuie să rămânem pozitivi. Trebuie să alegem bucuria de a trăi, deschiderea şi pozitivitatea, deoarece negativitatea se distruge de la sine, nu este nevoie să o distrugem noi, ea se distruge singură. Tot ce trebuie să facem este să construim lumea aşa cum vrem să o vedem în viitorul nostru.
De asemenea, este important să nu rămânem izolaţi, să nu ne simţim izolaţi, pentru că nu putem fi niciodată izolaţi. În acest univers toţi suntem conectaţi. Universul ne ţine în braţele sale încercând să ne facă să evoluăm.
Există tot mai multe reţele care se dezvoltă şi tot mai mulţi oameni interacţionează. Noi, de exemplu, avem un curs gratuit - Curs de ştiinţă unificată (Unified Science Course) - alcătuit din 6 module, rezultatul a peste 30 de ani de cercetare şi dezvoltare a teoriei unificate a câmpului. Urmează modulele 7 şi 8. Nu suntem izolaţi. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi de aceste lucruri, se luminează, înţeleg şi cresc în conştiinţă. Deci, conectaţi-vă şi împreună vom face diferenţa.
Sursa: Tistrya