Forţele fundamentale, energia vacuumului, lipsa masei... Gaura neagră din inima atomului. Descoperirea care revoluţionează fizica. (articol din NEXUS MAGAZINE FRANCE, nr. 89, noiembrie-decembrie 2013)
Vacuumul care nu este vid şi protonul cu masă diferită
Aşa că am încercat să înţeleg problema vacuumului care nu este vid şi a protonului care are o masă diferită de cea pe care o măsurăm de obicei. Arhimede şi clubul meu de scufundări m-au ajutat.
Mi-am imaginat înlocuirea vacuumului din jurul meu, care nu este gol, cu apa dintr-o piscină. Din moment ce există vacuum peste tot, există şi apă peste tot, atât în mine, cât şi în afara mea. Sunt alcătuit din circa 60% apă, la fel ca şi tine.
Mi-am imaginat o sticlă super uşoară, care poate să conţină un litru şi care cântăreşte un miligram. Umplem sticla cu apă. Când o punem pe cântar, putem citi 1000001 miligrame - atâta timp cât apa este pură, ceea ce, desigur, este destul de greu de găsit. Dacă vom arunca recipientul cu apă în piscină, vom citi doar 1 miligram, datorită principiului lui Arhimede. Diferenţa dintre cele două măsurători este de un milion şi ambele sunt corecte! Astfel am înţeles de ce un proton poate avea două mase diferite, amândouă exacte, una - când se ia în considerare densitatea vidului şi cea de-a doua - când nu se ia în considerare această densitate.
Apoi mi-am imaginat universul nostru ca pe un ocean în care noi înotăm ca nişte peşti şi m-am întrebat dacă peştii sunt conştienţi de faptul că se află în apă şi care ar fi masa oricărui lucru pe care noi, în calitate de peşti, o putem estima din interiorul acestui ocean, fără a lua apa în considerare. Probabil că doar un mic procent din masa totală. Oh, Doamne! La ce nivel se ridică masa materiei din universul noastru? La doar câteva procente... Chiar în aceeaşi seară i-am trimis un e-mail lui Nassim Haramein.
Poate cineva să pună la îndoială modelul standard?
Citind mai târziu materialele publicate de Nassim, am putut să reaşez pe baze fireşti tot ceea ce fusesem învăţat. Am fost de prea multe ori un membru supus, din rândul publicului, care ascultă discursuri lipsite de echivoc. Le spun adio certitudinilor mele. Bine aţi venit îndoielilor care îmi impuneţi să nu mai consider nimic, niciodată, ca fiind adevărat sau fals. Pe scurt, m-am întors la bazele metodei ştiinţifice. Pentru a înţelege importanţa cercetărilor lui Nassim Haramein, este necesar să schiţăm un inventar al cunoaşterii noastre actuale.
Geometria lui Karl Schwarzschild
Fizicianul german Karl Schwarzschild (1873-1916) rezolvă în 1915 ecuaţiile lui Einstein, folosind principiile geometriei complexe ale lui Minkowski. Acolo unde Einstein propunea coordonate rectangulare, Schwarzschild a ales un sistem de coordonate polare.
Adesea se face această analogie: spaţio-temporalitatea este prezentată ca fiind o structură în care masa (energia) creează o curbură, ca în cazul unei sfere plasate pe o trambulină. Curbura este prezentă de-a lungul părţii unde se află sfera, spaţio-temporalitatea este reprezentată de suprafaţa trambulinei, în timp ce masa (energia) este reprezentată de sferă. Dacă pe aceeaşi suprafaţă plasăm o a doua sferă, o vom percepe ca şi cum ar fi atrasă printr-un fel de forţă de prima sferă, deşi fenomenul se datorează curburii spaţio-temporale din jurul primei sfere.
Schwarzschild a trimis repede rezultatele obţinute colegilor săi. A murit, la scurt timp după aceea, la doar 41 de ani. Einstein a fost impresionat de simplitatea calculelor geometrice făcute de Schwarzschild. Geometria pe care Schwarzschild a folosit-o pentru a rezolva ecuaţiile lui Einstein a devenit ulterior abordarea standard prin care fizicienii stabilesc proprietăţile gravitaţionale ale planetelor şi stelelor.
(continuarea în partea a treia)