Colonelul Dedrickson a fost prezent atunci când a avut loc faimoasa survolare a Capitoliului din luna iulie 1952.
Colonel Dedrickson: Sunt Lorin Ross Dedrickson, colonel SUA, pensionat. Am obținut o diplomă de licență în științe și apoi Forțele Aeriene m-au trimis la Stanford Business School, unde am studiat managementul. După aceea m-au repartizat imediat în Washington, D.C., unde am lucrat în biroul șefului personalului. Apoi m-au introdus în Comisia pentru energie atomică din SUA, unde am devenit responsabil cu ținerea inventarului stocului de arme nucleare, cu securitatea și cu auditul instalațiilor de producție și al facilităţilor de stocare, pentru toate armele nucleare din SUA. Am fost acolo când a avut loc primul meu incident cu OZN-uri, când au zburat peste Washington, D.C., la jumătatea lunii iulie 1952. Atunci am văzut primele nouă OZN-uri.
Am avut multe contacte în acea perioadă de timp. Am fost ofițer de stat major pentru comitetul militar de legătură între președintele AEC și Secretarul Apărării, așa că m-am familiarizat nu numai cu armata și cu forțele aeriene, ci și cu agențiile civile, CIA, Agenția Națională de Securitate. Atunci am dezvoltat multe contacte. Una dintre funcțiile mele a fost aceea de a organiza o echipă de securitate care să viziteze toate instalațiile nucleare. În timp ce verificam securitatea armelor, primeam rapoarte despre vizitele OZN-urilor în apropierea facilităților de depozitare și chiar în apropierea unora dintre unitățile de producție. Şi aceasta în mod continuu.
Atunci am constatat că rapoartele formale erau puține, deoarece agenţii de securitate erau reticenți în a le raporta. Datorită protocolului și birocrației implicate în astfel de situaţii, ei evitau să raporteze multe dintre vizitele OZN-urilor. Mai târziu am fost repartizat la Sandia Corporation, ca legătură militară, unde am fost implicat în stabilirea programului de asigurare a calității pentru producător, precum și a calităţii și întreținerii armelor nucleare. Așa că a trebuit să vizităm toate unitățile de producție, cum ar fi Rocky Flats și Pantex, care asamblau componentele nucleare și pe cele non-nucleare ale armelor.
Am observat din nou că OZN-urile erau foarte interesate de facilitățile pe care le vizitam. Primeam în permanență trimiteri către ele: ce sunt toate aceste OZN-uri şi pentru ce vin ele aici? Apoi, după acel asediu din anii '50, am fost repartizat la Comandamentul Pacificului Unificat, sub amiralul Felt. Astfel, în anii '60 am fost ofițerul responsabil cu postul de comandă alternativă, implicat în planificarea operațiunilor cu armele nucleare. În acea perioadă de timp am menţinut contacte cu NORAD şi cu operațiunile SAC implicate în planurile operaționale integrate pentru utilizarea armelor nucleare. Şi în această perioadă am aflat, de asemenea, despre o serie de incidente care se întâmplau.
În cele din urmă m-am retras din cadrul Forțele Aeriene și m-am alăturat companiei Boeing. Aici am fost repartizat în programul Minuteman, unde am fost responsabil cu configurarea contabilităţii întregii flote nucleare. Şi în acea perioadă de timp am aflat despre incidente care au implicat arme nucleare, iar dintre acestea, în două rânduri, armele nucleare trimise în spațiu au fost distruse de extratereştri. Atunci se făcea aluzie la faptul că astfel de evenimente ar fi avut loc. De exemplu, racheta Minuteman a fost distrusă la lansarea sa de la Vandenberg Air Force Base, ceea ce este acum este o chestiune publică înregistrată. Au fotografiat un OZN care urmărea racheta în timp ce aceasta urca în spațiu. OZN-ul a trimis o rază strălucitoare care a neutralizat racheta și acest lucru a fost înregistrat. Totul a fost muşamalizat, au împrăştiat echipa, pentru a nu observa ce se întâmplă, dar în cele din urmă știrea, desigur, a apărut. Au existat ştiri care au confirmat incidentul.
Totuşi, astfel de evenimente au ajuns să fie luate atât de în serios, încât reporterii adesea nu le mai raportau, deoarece implicau foarte multă birocrație, protocol etc.
Ei nu le raportau în mod deliberat. Nici acele cazuri în care OZN-urile erau identificate pe cel puțin un radar, nici rapoartele despre aeronavele trimise pentru a le intercepta. A fost un răspuns foarte agresiv, ați putea spune, din partea guvernului nostru.
Preocuparea lor majoră este păstrarea integrității Pământului, deoarece aceasta afectează propriul lor sistem. Ei bine, a existat un incident în care am detonat o armă nucleară deasupra Pacificului, a fost în 1961 cred, ceea ce a provocat închiderea comunicațiilor în întregul bazin al Pacificului. Timp de câteva ore nicio transmisie radio nu a mai fost posibilă. Acest lucru a fost foarte semnificativ. A fost unul dintre lucrurile din cauza cărora extratereştrii, aşa cum am aflat mai târziu, au fost extrem de îngrijorați, deoarece ne afectează ionosfera, iar navele spațiale nu mai pot funcţiona din cauza poluării câmpului magnetic de care depind.
Chiar la sfârșitul anilor '70 şi începutul anilor '80, am încercat să punem o armă nucleară pe lună și să o detonăm, pentru măsurători științifice și alte lucruri, ceea ce pentru extratereștri este inacceptabil. Ce s-a întâmplat? Au distrus arma înainte ca aceasta să ajungă pe lună.
Referitor la incidentul în care o armă nucleară a fost trimisă de guvernul nostru pentru a fi detonată pe suprafața lunii, acesta a avut tendința, așa cum înțeleg eu, să evalueze unele date științifice, reacția și așa mai departe. Ideea oricărei explozii în spațiu, venită din partea oricărui guvern pământesc, nu este acceptabilă pentru extratereștri și acest lucru a fost demonstrat de mai multe ori. Cum a fost demonstrat acest lucru? Prin distrugerea oricărei arme nucleare trimise în spațiu.
După ce am fost repartizat la Comisia pentru energie atomică, în bulevardul Independenței, într-o seară s-a întâmplat să ies afară și, privind în sus, le-am văzut. Am ridicat mâna, erau mai mari decât degetul meu mare, zburau deasupra capului meu peste Washington şi erau foarte vizibile. A doua oară când au apărut deasupra Washingtonului nu le-am mai văzut, dar incidentul a provocat, desigur, o furie mare în ziare și o mulțime de scuze din partea oficialilor guvernamentali, motivele și așa mai departe. Am numărat nouă în noaptea în care le-am văzut. Arătau ca nişte nave spațiale discoidale tipice, erau acolo, străluceau, erau foarte vizibile, configurația lor sărea în ochi. Nu erau avioane. Am fost pilot 20 de ani și sunt familiarizat cu felul în care arată avioanele.
Am lucrat la Comisia pentru energie atomică în perioada 1951-1954. Așa cum am spus, trebuia să vizitez, din motive de securitate, toate facilitățile de depozitare din Statele Unite. În acea perioadă, custodia componentelor nucleare era sub controlul civililor, iar componentele non-nucleare se aflau în custodia armatei. Deci, exista o responsabilitate divizată în legătură cu îngrijirea armelor. De aceea, sarcina noastră era aceea de a verifica atât activitatea militarilor, cât și pe cea a civililor. În tot acest timp am primit constant rapoarte care veneau de la personalul de securitate, care lucra afară, pe teren, în preajma igluurilor şi a celorlalte spații de depozitare, unde aveau loc incidente, în special noaptea. În unele cazuri au existat şi confirmări radar, îndeosebi la facilităţile de depozitare, pentru că acestea se aflau în interiorul sau în apropierea instalațiilor militare.
La scurt timp după ce m-am retras din cadrul Forțelor Aeriene, încă mai păstram contactul cu prieteni și asociați din diferite locuri... o navă spațială a salvat Apollo 13 și i-a însoțit pe membrii acestei misiuni în călătoria lor în jurul lunii și înapoi spre Pământ. În două ocazii s-au gândit că ar trebui să transfere echipajul Apollo 13 pe nava lor spațială, dar i-au văzut în cele din urmă în siguranță înapoi pe Pământ.
Oamenii au devenit tot mai interesaţi de tehnologia extraterestră. Foarte interesaţi. De fapt, acesta este motivul pentru care zona 51 a devenit de notorietate... Adevărul va ieşi la iveală, mai devreme sau mai târziu...
Sursa: Dr. Steven Greer
(continuarea în partea a şaptea)