Nassim Haramein este Director de cercetare la Resonance Science Foundation. Întâlnirile online lunare pe care Haramein le organizează cu grupurile de studenţi din întreaga lume au scop educaţional şi sunt completate cu sesiuni de întrebări şi răspunsuri interactive. La întâlnirea din luna iulie 2017, una dintre cele mai interesante întrebări a fost cea referitoare la conceptul de "no time".
Întrebare: Ce înseamnă în fizică "a fi în afara timpului" (in no time)? Poate că, a rămane fără timp?
Răspuns: Depinde foarte mult de context, am nevoie de mai multe date.
Întrebare: Vorbind despre "a fi în afara timpului", întotdeauna te-ai referit la conceptul de spaţiu-memorie şi la faptul că, dacă nu există memorie, nu există nici timp. În plus, eu întotdeauna gândesc aceste lucruri în termeni de fenomene extraterestre.
Răspuns: Da, este bine. Îţi poţi imagina că fără memorie nu există timp, deoarece conceptul de timp se referă la ceea ce ştim că s-a întâmplat înainte. În felul acesta avem un fel de vector liniar al timpului, da? Deci, dacă există timp în univers, atunci există şi memorie în univers.
Mă refer la memoria, la informaţia care se află în interiorul volumului protonului sau în interiorul volumului oricărei singularităţi. Însă reţeaua de informaţii de la nivelul câmpului planck se află pretutindeni şi, atunci când ne deplasăm prin câmpul planck, informaţia este răspândită non-local, instantaneu, în fiecare moment, în întreaga reţea. Fiecare moment, fiecare timp prezent se află de fapt în afara timpului. Este "în afara timpului", da?
În felul acesta, fiecare sistem de coordonate spaţio-temporale primeşte următorul bit de informaţie şi se modifică în mod constant. Deci, în fiecare moment prezent, toate timpurile sunt disponibile, deoarece acesta este răspândit în întreaga reţea. În acest sens, este "în afara timpului". Prezentul este "în afara timpului", da?
Dar, cel mai important, conceptul de timp devine secundar în raport cu memoria. De aceea, spaţiul-timp ar trebui numit spaţiu-memorie, deoarece memoria din structura spaţiului este cea care face posibilă existenţa timpului.
Întrebare: Am aflat că timpul este în legătură cu bucla de feedback prin care trecem în reţeaua de informaţii de la nivelul câmpului planck şi înapoi în univers, iar în reţea şi înapoi în univers etc. Deci, în anumite momente, atunci când ne aflăm în reţea, nu există timp.
Răspuns: Aşa este. Imaginează-ţi că încerci să traversezi universul. Pentru aceasta este necesar să intri în interiorul reţelei, să transferi informaţia non-local în cealaltă parte, unde vrei să mergi, şi să reconstruieşti informaţia acolo. Înţelegi? Va trebui să te afli într-un anumit volum, va trebui să traversezi o limită, un orizont al evenimentului, pentru a ajunge la singularitate şi pentru a putea ieşi în alt loc, în cealaltă parte a galaxiei sau într-o altă galaxie.
Pur şi simplu vei merge fractal prin protonul tău, prin centrul planetei tale, prin centrul soarelui din sistemul tău solar, în centrul galaxiei tale, în centrul stelei dintr-un alt braţ al galaxiei etc. Vei merge literalmente prin reţeaua informaţională, instantaneu, în interiorul volumului care conectează toate găurile negre. Întregul este alcătuit din elemente legate între ele, interconectate.
În acest sens, timpul devine irelevant. Într-adevăr, ajungi în cealaltă parte în acelaşi timp în care ai părăsit locul de unde ai plecat. Totuşi, cealaltă parte, faţă de locul de unde ai plecat, se află la mare distanţă în timp. Nu este aşa? Atunci când erai pe această planetă şi te uitai la fotonii care ajungeau de la cealaltă planetă sau sistem stelar la tine, lumina lor parcursese deja mii de ani, milioane sau miliarde de ani înainte să ajungă la ochii tăi. Ceea ce vedeai era doar urma lăsată de respectiva stea sau galaxie. Dar atunci când ai intrat în reţea, ai ajuns în prezentul acelui loc.
Întrebare: Da. Cealaltă informaţie, cea pe care o primeai prin intermediul fotonilor înainte de a pleca, este informaţie legată de trecut. De aceea, de fapt nu ştii ce găseşti când ajungi efectiv acolo.
Răspuns: Aşa este. Steaua respectivă s-ar putea să nici nu mai fie acolo. Totuşi, toate acestea au şi un impact filozofic. Chiar şi în cazul distanţelor mici, fotonii au nevoie de timp pentru a ajunge la ochii tăi, semnalele electrice au nevoie de timp pentru a trece prin creier etc. Pe scurt, tot ceea ce se află în exteriorul tău se află în trecut. Nu-i aşa? Singurul prezent este ceea ce experimentezi la nivelul singularităţii tale, din centrul tău, care se află în prezent în relaţie cu restul universului. Da? Ceea ce se află în afara ta este trecut.
Îţi poţi imagina că urma, calea ta, este de fapt toată informaţia pe care o laşi în structura spaţiului şi acea informaţie este încă prezentă în respectivele coordonate din structura spaţiului. Tu modifici acea informaţie când te gândeşti la ea, când îţi schimbi părerea cu privire la ceva din trecut, când îţi schimbi starea emoţională în legătură cu ceva din trecutul tău. Nu-i aşa? Toate aceste modificari produc schimbări până în prezent, te schimbă pe tine şi prezentul tău şi, de asemenea, îţi schimbă viitorul. Prin urmare, viitorul este modificat de trecut şi trecutul este modificat de viitor.
Întrebare: Foarte interesante implicaţii.
Răspuns: Da. În special pentru călătoria în timp, călătoria în spaţiu etc. Foarte bună întrebarea.